În viaţa fiecãrui om, pe fondul unui ritm alert al existenţei, al concurenţei, al bombardamentului infor­maţional, al transformãrilor rapide în plan socio-economic, dar şi al ameninţãrilor teroriste, pe fundalul confruntãrilor armate, al calamitãţilor naturale, al accentuãrii poluãrii sau deteriorãrii stãrii de sãnãtate, se pot declanşa adesea crize de mare intensitate care solicitã mecanisme adaptative complexe în cadrul cãrora persoana se simte dezorientatã, înspãi­mântatã, deprimatã sau neajutoratã.
De multe ori, aceastã stare este echivalentã cu scãderea randamentului în activitate, probleme în familie, la locul de muncã sau tulburãri neuropsihice sau psihosomatice. Aceasta nu înseamnã cã avem de-a face cu o boalã psihicã, ci doar cu o situaţie de crizã ce poate fi depãşitã de multe ori doar cu ajutor psihologic, fãrã medicamente. A lãsa sã se permanen­tizeze o astfel de stare poate duce la fixarea unor modele de comportament dezadaptativ, situaţie în care intervenţiile viitoare vor fi mai dificile şi de duratã mai lungã.