Pavel Corutz - ŞCOALA SUCCESULUI

Emisiuna este difuzatã în fiecare sâmbã între orele 15:00 - 17:00
şi în reluare diminicã între orele 20:30 - 22:30, în reţelele
Dolce, RCS-RDS, UPC şi online pe site-ul www.6tv.ro.

Cautã pe acest site

în OK
Dicţionar Român-German, German-Român
Autor(i): Mihaela Belcin
Anul apariţiei: 2009
Preţ: 11.00 lei
Cartea este în stoc.

În accepţiunea noastră, acest dicţionar a fost întocmit pentru a sprijini învăţarea limbii germane. Astfel, ne-am străduit să-i asigurăm un caracter cât mai accesibil fără ca prin aceasta să eliminăm anumite aspecte fundamentale ale limbii germane.
Termenii introduşi în dicţionar aparţin limbii literare contemporane, fără variante lexicale, fonetice, populare, arhaice, forme dialectice etc.
Consultarea acestei lucrări presupune anumite cunoştinţe de gramatică germană pentru a putea pune la forma potrivită cuvintele din forma tip cum se găsesc în dicţionar.
În scopul realizării celor propuse, dicţionarul român-german, german-român urmăreşte precizarea modului de folosire a vocabularului prezentat, atât din punct de vedere gramatical cât şi lexicografic.
Sub raportul tehnicii lexicografice s-a recurs la cea mai simplă formă de redactare pentru o utilizare uşoară a dicţionarului, şi anume:
~ înlocuieşte cuvântul-titlu
// se foloseşte înainte de exemplificări: abona vt, vr. (la) abonnieren (auf) // ase — la un ziar auf eine Zeitung abonnieren.
... înlocuiesc un cuvânt sau un grup de cuvinte în cadrul exemplelor sau înlocuiesc partea din cuvânt ce nu suferă nici o modificare în momentul flexiunii ex: Abschlag [-(e)s,...schlage] = Abschlag(e)s; Abschlage.
() sunetul din paranteză este facultativ
[] se folosesc pentru exemplificarea terminaţiilor , separă pluralul de singular la substantivele germane: Abbau [-(e)s, -e] der Abbau(e)s, die Abbaue.
În concluzie, prin felul în care a fost alcătuit, dicţionarul de faţă constituie un instrument de lucru uşor de folosit de către elevi şi nu numai.


De acelaşi autor / Din aceeaşi categorie
="Psihologia="Didactica="Didactica="Enciclopedie="Mineralogie

Copyright © 2009, SOMALI Trans Cart - Toate drepturile rezervate. Contactaţi-ne pentru orice problemã de naturã tehnicã.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
INFO CONSUMATOR 0800.080.999